Madi Diaz – Let’s Go

Don’t worry, be happy

De ce îi putem înţelege atât de bine pe ceilalţi dar nu ne înţelegem pe noi înşine? Suntem experţi în a-i judeca pe cei din jur, dar ne oprim când vine vorba să ne judecăm pe noi înşine.

Dintotdeauna, “omul” şi-a dorit să aibă TOTUL. Asta ar însemna sănătate, fericire, iubire, înţelepciune, bani, putere. Mulţi nu-şi dau seama că au toate acestea, dar nu le apreciază îndeajuns.

Trebuie să fim ambiţioşi, mereu să ne dorim mai mult, dar în acelaşi timp să apreciem ceea ce avem deja. Pare imposibil, dar dacă firea omului e atât de complexă încât să nu poată fi inţeleasă, trebuie să vedem partea bună: firea omului este atât de complexă încât omul poate realiza orice îşi doreşte, reţeta succesului e Dumnezeu şi voinţa!

Gimme the Cash

În onoarea celui poreclit “omul în negru” şi a talentului său incredibil, vă invit să căscaţi ochii şi să ciuliţi urechile la patru cover-uri geniale ale maestrului Johnny Cash:

The chair in the sky. The beauty of air travel.

“A zbura, zburare, din prima conjugare”, filosofa Gogu, în “B.D. la munte şi la mare”, fericit, în timp ce zbura, alături de tovarăşii săi, cu avionul spre Suceava. Louis C.K., în cadrul show-lui său, “Hilarious”, spunea următoarele: Louis C.K. – The Miracle of Flight

Animaţii 2010

2010 a fost un an destul de bogat în animaţii. Aceasta este o listă detaliată cu câteva dintre cele mai importante animaţii ale acestui an:

→Alpha and Omega

Din ce este alcătuită excursia supremă? Autostopuri, staţii de camioane, urşi supăraţi, porci spinoşi şi o gâscă pasionată de golf cu o raţă pe post de caddy. Întrebaţi-i pe Kate şi Humphrey, doi lupi care încearcă să ajungă acasă după ce au fost luaţi de către rangerii parcului şi expediaţi în cealaltă parte a ţării. Humphrey este un lup Omega ager, vioi şi şmecher, care îşi petrece timpul alături de echipajul său pestriţ de lupi iubitori de distracţie şi veveriţe amatoare de jocuri video. Kate este un lup Alpha caracterizat prin simţul datoriei, disciplină şi mişcări rapide şi elegante gen Lara Croft. Motto-ul lui Humphrey – fă-i să râdă. Motto-ul lui Kate – eu sunt şeful. Şi au o mie de mile de parcurs împreună.
Înapoi acasă, între haite rivale de lupi conflictele sunt pe cale să izbucnească. Singurii care pot restabili pacea sunt Kate şi Humphrey. Dar mai întâi, ei trebuie să supravieţuiască.

→Despicable Me

Într-o suburbie americană liniştită, cu locuinţe curate, înconjurate de clasicele garduri albe şi tufişuri de trandafiri, există o singură casă de culoare neagră, în stil gotic, care are în faţă o peluză neîngrijită. Casa întunecată şi sumbră este locuită de către cel mai mare ticălos al planetei, pe nume Gru. Un “rău de profesie”, fascinantul Gru se desfaţă cu toate lucrurile rele, triumfând asupra tuturor celor care-i stau în cale.
Gru este detronat de către mai tânărul său rival, Vector, care fură piramidele de la Giza, înlocuindu-le cu nişte imitaţii perfecte, determinând astfel autorităţile să păzească cu străşnicie obiective turistice precum Marele Zid Chinezesc sau Turnul Eiffel. Echipat cu un asistent morocănos şi excentric şi cu o armată de minioni galbeni teribil de amuzanţi, super-ticălosul Gru intenţionează să realizeze cel mai spectaculos jaf posibil: să fure Luna de pe cer. Pentru ca planul său să funcţioneze, el e nevoit să adopte trei orfane adorabile pe nume Agnes, Edith şi Margo. Fetiţele reuşeşc să îi îmblânzesc sufletul lui Gru şi să-i atingă coarda sensibilă, privindu-l ca pe un potenţial tată. Şi astfel, are loc o dublă donare de destin – fetele primesc ce au ele nevoie, iar Gru se umanizează.
“Despicable Me” este plin de inventivitate şi aventură, este energic, amuzant şi distractiv, reuşeşte cu succes să te binedispună. Filmul are multe personaje şi replici reuşite şi o melodie tematică pe măsură, însă minionii sunt cei cu adevărat memorabili, dând o mare parte din sarea şi piperul acestei poveşti (pe pagina oficială a filmului puteţi să îi căutaţi pe fiecare după forma şi tipologia lui).

→How to Train Your Dragon

“How To Train Your Dragon” porneşte de la cartea scrisă de Cressida Cowell şi este povestea lui Hiccup, fiul unui important căpitan viking, un adolescent care nu prea face faţă tradiţiei confraţilor săi vikingi, şi anume aceea de a vâna şi măcelări fără milă dragoni. Hiccup nu este considerat potrivit pentru a moşteni poziţia de lider după moartea tatălui său, pentru că nu dispune de forţă şi eroism, deşi este foarte inteligent. Ajuns la vârsta la care trebuie să-şi dovedească bărbăţia, Hiccup porneşte spre insula Berk pentru a prinde primul său pui de dragon. Dacă nu o face, băiatul va fi izgonit din trib şi va fi lăsat să moară în periculoasele ţinuturi nordice. Spre deosebire de vărul lui, Snotface Snotlout, care visează să devină seful clanului de vikingi şi care reuşeste să captureze un dragon de talie mare, Hiccup prinde un dragon rănit, pipernicit si fără dinţi, cu care se împrieteneşte în loc să îl omoare şi care îl provoacă să privească lumea dintr-un punct de vedere complet diferit.

→L’Illusionniste (The Illusionist)

“The Illusionist” este povestea a două căi ce se întretaie. Un vechi şi bătrân magician, care este forţat să hoinărească din ţară în ţară, din oraş în oraş, din gară în gară, în căutarea unei scene pentru a-şi efectua actul. Şi Alice, o tânără fată care este la începutul călătoriei vieţii sale, o adolescentă care încă manifestă curiozităţile unui copil. Jucându-şi rolul de “femeie” uită că ziua când va trebui să înceteze să se mai prefacă se apropie cu repeziciune. “The Illusionist” este povestea prieteniei neobişnuite care apare între bătrânul iluzionist ale cărui zile de glorie încep să apună şi fetiţa convinsă de puterile supranaturale ale acestuia. Iluzionistul o întâlneşte pe micuţa Alice în timpul unei reprezentaţii, într-o cârciumă dintr-un sat izolat din vestul Scoţiei. Alice este atât de impresionată de trucurile batrânului, încât îl urmează pe acesta la Edinburgh, în ceea ce pare o aventură magică, în sine. Destinele lor se vor uni, dar nimic, nici măcar magia sau puterea iluziei, nu pot opri călătoria descoperirii lor.

→Legend of the Guardians: The Owls of Ga’Hoole

“Legend of the Guardians: The Owls of Ga’Hoole”, în regia lui Zack Snyder, este o animaţie fantezistă plină de aventură, inspirată după volumele îndrăgite din seria Guardians of Ga’Hoole, de Kathryn Lasky.
Filmul ni-l prezintă pe Soren, un tânăr din familia bufniţelor, vrăjit de poveştile eroice ale tatălui său despre Guardians of Ga’Hoole, o armată de luptători înaripaţi care dă o bătălie pe viaţă şi pe moarte pentru a salva neamul bufniţelor din ghearele Purilor, forţe ale răului. Fascinat de aceste poveşti despre razboiul mitic dintre bufniţele diabolice de la Academia St. Aegolius şi bufniţele paşnice şi înţelepte care trăiesc în Marele Arbore de pe insula Ga’Hoole, Soren visează că într-o bună zi va putea să intre în armata eroilor săi favoriţi. Fratele lui mai mare, Kludd, îl ia în derâdere; acesta tânjeşte mai degrabă să vâneze, să zboare liber şi să-i fure fratelui său mai mic statutul de favorit al tatălui. Dar invidia lui Kludd are consecinţe teribile – cei doi fraţi cad din vârful copacului în care-şi aveau cuibul, chiar în ghearele Purilor. Acum vine momentul ca Soren să organizeze o evadare spectaculoasă cu ajutorul altor bufniţe tinere şi curajoase. Ele zboară împreună peste mare şi prin zona ceţurilor întunecate pentru a ajunge la Marele Arbore, unde îşi au sălaşul legendarii Gardieni din Ga’Hoole – singura speranţă a lui Soren de a-i învinge pe Puri şi de a salva regatul bufniţelor.

→Megamind

“Megamind” este o comedie animată, o satiră la adresa filmelor cu supereroi. Megamind e cel mai inteligent erou negativ (sau cel mai mare răufăcător) care a existat vreodată în lume. Şi cel mai păgubos. De-a lungul anilor a tot încercat să cucerească Metro City în toate modurile posibile. Dar de fiecare dată a dat greş în mare stil din cauza lui Metro Man, un supererou ca la carte, invincibil până în ziua în care Megamind chiar reuşeşte să-l înfrângă.
Megamind se trezeşte că nu mai are niciun scop în viaţă deoarece acum a devenit un erou negativ fără un rival, nu mai are cu cine lupta. Realizarea celei mai mari ambiţii a vieţii sale, exterminarea lui Metro Man, a fost de fapt cel mai rău lucru care i se putea întâmpla vreodată. Aşa că se decide să creeze un oponent, un nou supererou numit „Titan”. Acesta promite a fi mai mare, mai bun şi mai puternic decât a fost vreodată Metro Man. Titan, în schimb, se prinde repede că e mult mai distractiv să fie erou negativ decât tip cumsecade. Aşa că acum Titan nu îşi pune în gând doar să stăpânească lumea, ci vrea, pur şi simplu, să o distrugă. Cel mai deştept om din lume poate, oare, să ia şi el o decizie înţeleaptă, măcar o dată în viaţa? Poate, oare, un geniu al răului să îşi învingă creaţia diabolică şi să devină un erou în propria poveste?

→My Dog Tulip

“My Dog Tulip” este o animaţie bazată pe cartea distinsului autor britanic J.R. Ackerly şi prezintă povestea dulce-amăruie a legăturii dintre autor şi câinele său. Ackerly nu s-a considerat niciodată un iubitor de câini, asta până în ziua în care a adoptat-o pe Tulip, o căţea frumoasă dar aparent intolerabilă din rasa ciobănesc german în vârstă de 18 luni. Spre surprinderea lui, Tulip s-a dovedid a fi iubirea vieţii sale, prietenul şi companionul ideal pe care l-a tot căutat de ani buni. În detalii vii şi uneori surprinzătoare, filmul dezvăluie comportamentul de multe ori haotic al lui Tulip, gusturile sale canine, precum şi eforturile hotărâte ale lui Ackerley de a-i asigura acesteia  o existenţă de fericire perfectă. “My Dog Tulip” este o meditaţie profundă şi subtilă asupra ciudăţeniei care zace la baza tuturor relaţiilor.

→Sammy’s Adventures: The Secret Passage

“Sammy’s Adventures: The Secret Passage” urmăreşte aventurile unei simpatice broaşte testoase de mare de-a lungul a 50 de ani de viaţă şi schimbările prin care trece odată cu încălzirea globală. Pe parcursul călătoriei sale fantastice, Sammy îşi întâlneşte iubirea vieţii, cutreieră oceanele, descoperă locuri de legendă, înfruntă pericole de tot felul, învaţă şi observă cu multă tristeţe cât de mult s-a degradat planeta, îşi face prieteni pe viaţă şi ajunge să cunoască atât răutatea, cât şi bunătatea oamenilor. Recomandat publicului de toate vârstele.

→Shrek Forever After

După ce te-ai luptat cu un dragon malefic, ai salvat o prinţesă frumoasă, dar şi regatul socrilor tăi, ce mai poţi tu să faci, ca un căpcăun adevărat ce eşti? Păi, dacă te cheamă Shrek, ce altceva, decât să ajungi un soţ cuminte şi devreme acasă. În cea de-a patra parte a seriei, Shrek se simte cam stingher în mlaştina lui, ducând o viaţă paşnică alaturi de Fiona şi cei trei copii ai lor. În loc să mai bage în sperieţi sătenii, aşa cum avea obiceiul s-o facă înainte, Shrek se mulţumeşte acum să dea autografe pe furcile acestora. Shrek, plictisit de viaţa de familist şi nostalgic, face un pact cu maleficul Rumpelstiltskin pentru a se întoarce la sentimentele trăite atunci când era un “adevărat” căpcăun. Totul face parte dintr-o meşteşugită capcană a lui Rumplestiltskin, care-l aruncă pe Shrek într-o versiune alternativă şi complet cu susul în jos a regatului Far Far Away, unde căpcăunii sunt vânaţi de localnici, Rumplestiltskin e însuşi regele, iar Shrek n-a întâlnit-o niciodată pe Fiona. Acum este de datoria lui Shrek să repare tot ce a făcut, în speranţa că îşi va salva prietenii, se va întoarce în lumea reală şi îşi va revendica singura lui iubire adevărată.

→Summer Wars

Un film delicat şi sincer despre puterea legăturilor de familie, supuse unor ameninţări grave, Summer Wars porneşte de la povestea lui  Keiji Koiso, elev în clasa a unsprezecea şi un geniu al matematicii. El acceptă o slujbă de vară în familia lui Natsuki, pe care o place în secret. La sosire, află că se pregăteşte o reuniune de familie cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a capului familiei, Sakae, în faţa căreia Keiji trebuie să joace rolul de logodnic al lui Natsuki. Între timp, încercarea lui de a rezolva o ecuaţie de matematică produce coliziunea dintre Pământ şi o lume paralelă, care va avea repercusiuni neaşteptate asupra familiei sale “adoptive”.

→Tangled

Când cel mai căutat şi cel mai fermecător bandit din regat – Flynn Rider – se ascunde într-un turn misterios, el este luat ostatic de către Rapunzel, o adolescentă frumoasă şi energică, cu un păr auriu magic lung de 20 m, captivă şi ea în turn. Curioasa răpitoare a lui Flynn, care caută o ieşire din turnul în care a fost blocată de ani de zile, face o înţelegere cu chipeşul hoţ şi împreună pornesc într-o aventură plină de acţiune şi umor, completată cu un cal super-poliţist, un cameleon extrem de protectiv şi o bandă aspră de criminali.

→The Secret of Kells

Magie, fantezie şi mitologie celtică, toate se regăsesc într-o revoltă de culoare şi de detaliu care îţi iau ochii, într-o poveste zdrobitoare despre puterea de imaginaţie şi credinţa necesară trecerii umanităţii prin vremuri tulburi.
Într-un îndepărtat avanpost medieval al Irlandei, tânărul Brendan începe o nouă viaţă plină de aventuri atunci când un remarcant maestru iluminat soseşte de pe meleaguri îndepărtate transportând o carte veche (dar neterminată) plină de înţelepciune secretă şi puteri. Pentru a ajuta la finalizarea cărţii magice, Brendan trebuie să-şi depăşească cele mai profunde temeri pe parcursul unei aventuri periculoase care îl poartă într-o pădure fermecată, unde se ascund creaturi mitice. Aici o întâlneşte pe Aisling, o misterioasă fată-lup, care îi va fi de mare folos. Dar, cu invaziile barbare la uşă, vor reuşi oare determinarea şi viziunea
artistică a lui Brendan să-l călăuzească prin întuneric şi să-i arate acestuia că iluminarea este cea mai bună fortificaţie împotriva răului?
“The Secret of Kells” e un animaţie aparte, o mică capodoperă artistică, un film inovator, admirabil şi simplist, foarte frumos colorat, cu un subiect bine conturat şi cu un efect puternic moralizator reuşind să fie nominalizat la Oscar.

→Toy Story 3

Woody şi Buzz au acceptat faptul că proprietarul lor, Andy, va creşte într-o zi, dar ce se va întâmpla cu ei atunci când va sosi ziua aceea? In cea de-a treia parte a seriei Toy Story, Andy se pregăteşte să plece la colegiu, lăsându-şi jucăriile loiale tulburate de un viitor incert. Andy plănuieşte să pună jucăriile în pod, însă mama lui le arunca accidental şi jucăriile sfârşesc prin a fi donate centrului de zi pentru copii “Sunnyside”, unde vor întâlni feţe noi, cum ar fi Lotso, un ursuleţ de pluş roz şi parfumat şi o papuşă vorbitoare, Ken, care se îndrăgosteşte de Barbie.
Jucăriile îşi fac noi prieteni la grădiniţă, cu excepţia lui Woody, care încearcă să se întoarcă la Andy, dar este luat accidental de o fată pe nume Bonnie, care-l introduce printre jucăriile ei. Una dintre acestea, Chuckles, îi vorbeşte lui Woody despre pericolele de la “Sunnyside”, făcându-l să-şi dorească să se întoarcă înapoi la prietenii lui. Acolo, Lotso şi Big Baby au transformat grădiniţa într-o închisoare de jucării, unde copiii le torturează. Woody se întoarce la “Sunnyside”, iar acum jucăriile trebuie să revină împreună acolo unde Andy le-a lăsat înainte să plece la colegiu.
“Toy Story” e printre cele mai amuzante, inteligente şi emoţionante filme ale anului.

Ai văzut vreuna dintre aceste animaţii? Pe care intenţionezi să o vizionezi? Care ţi-a plăcut mai mult, care ţi se pare cea mai reuşită, sau poate cea mai amuzantă? Care animaţie lipseşte sau ar fi meritat un loc în această listă? Pentru orice părere şi sugestie, te invit şi te incurajez să foloseşti secţiunea de comentarii.

“Megamind” este o comedie animată, o satiră la adresa filmelor cu supereroi. Megamind e cel mai inteligent erou negativ (sau cel mai mare răufăcător) care a existat vreodată în lume. Şi cel mai păgubos. De-a lungul anilor a tot încercat să cucerească Metro City în toate modurile posibile. Dar de fiecare dată a dat greş în mare stil din cauza lui Metro Man, un supererou ca la carte, invincibil până în ziua în care Megamind chiar reuşeşte să-l înfrângă.
Megamind se trezeşte că nu mai are niciun scop în viaţă deoarece acum a devenit un erou negativ fără un rival, nu mai are cu cine lupta. Realizarea celei mai mari ambiţii a vieţii sale, exterminarea lui Metro Man, a fost de fapt cel mai rău lucru care i se putea întâmpla vreodată. Aşa că se decide să creeze un oponent, un nou supererou numit „Titan”. Acesta promite a fi mai mare, mai bun şi mai puternic decât a fost vreodată Metro Man. Titan, în schimb, se prinde repede că e mult mai distractiv să fie erou negativ decât tip cumsecade. Aşa că acum Titan nu îşi pune în gând doar să stăpânească lumea, ci vrea, pur şi simplu, să o distrugă. Cel mai deştept om din lume poate, oare, să ia şi el o decizie înţeleaptă, măcar o dată în viaţa? Poate, oare, un geniu al răului să îşi învingă creaţia diabolică şi să devină un erou în propria poveste?

From Nobody to Somebody

“From Nobody to Somebody”
de Jemma Leech

I am nobody.
I hide in myself,
Velvet-lined
Against the cold stares
Of the world.

I am nobody.
I keep away from the hatred,
Stone-clad
Against those who mock
And deride.

I am nobody.
I remain in darkness,
Wool-insulated
Against the pain
Of their contempt.

But when I am asleep
I am somebody.
Stripped naked
Of all the trappings of myself.
An empress of lands of plenty,
With sackfuls of love, respect
And self-worth.

So please,
Let me sleep.

Author’s Note: I wrote this poem in empathy with anyone who suffers at the eyes of others whether disabled, depressed or just a bit sad. My nights are filled with such joy travelling the worlds beyond wakefulness and I wish such release for everyone who needs it.

The Social Commentary

Niciodată în istoria omenirii omul de rând nu a avut atât de multe oportunităţi de a-şi trăi viaţa într-un mod niciodată imaginat înainte, şi totuşi niciodată nu a fost atât de izolat. Computerele noastre, telefoanele noastre, mp3-urile şi iPod-urile noastre, îndrăznesc să spun chiar şi filmele noastre, toate contribuie la izolarea noastră şi ne împiedică să avem parte de interacţiune socială reală. Suntem sceptici şi plini de prejudecăţi cu privire la cei care chiar caută interacţiunea socială şi care chiar sunt interesaţi să lege prietenii. Şi nu reuşim să realizăm că de fapt noi suntem cei deplorabili, lamentabili, jalnici – noi suntem cei care nu caută să fie împreună cu persoanele iubite şi cu cei pe care încă nu i-am cunoscut. Noi suntem cei care îşi irosesc zilele şi nopţile într-o continuă letargie şi predictibilitate jalnică, stând în faţa televizoarelor şi computerelor noastre, spunând personajelor din filme “revino-ţi odată!”

Şi ştiţi care e faza cea mai tristă? Avem o mare familie, avem prieteni. Şi nici măcar nu-i cunoştem. Avem în jurul nostru oameni mult mai uimitori decât am putea înţelege vreodată. Oameni sinceri cărora chiar le pasă. Persoane (şi nu în ultimul rând, un Dumnezeu mare) care chiar ne iubesc şi sunt interesate de noi mai mult decât ne-am putea imagina vreodată, chiar dacă suntem nemernici!

Zi de zi putem învăţa tot mai multe despre noi înşine şi despre cei din jurul nostru, fiecare zi e plină de oportunităţi. Hai să le fructificăm, hai să facem pasul ăsta. Şi să nu uităm: povestea ta, a mea, a noastră nu e plictisitoare sau banală. Nu poţi să trăieşti viaţa altuia sau să crezi că e mai importantă doar pentru că e mai dramatică sau mai pretenţioasă. Ceea ce facem contează.

How old am I?

E septembrie… Sau cel puţin aşa zice calendarul…

Am pornit acest “proiect” numit beibiblog împreunã cu un prieten pentru a ne exprima diversele gânduri care trec prin micile dar sclipitoarele noastre minţi. Am fost optimistã la început, chiar mergea bine treaba. Pânã într-o zi când m-am uitat în calendar şi era 13 septembrie. Au trecut 3 luni de când am pierdut contactul cu lumea realã, 3 luni de rutinã care m-au dus în pragul depresiei, 3 luni dintr-o varã care sunt sigurã cã ar fi fost minunatã dacã aş fi avut timp şi aş fi ştiut cum sã o trãiesc.

Douã câte douã treceau zilele, douã zile la lucru, douã zile “liberã”, adicã petrecute cu iubitul meu, fãcând aceleaşi lucruri banale de fiecare datã în acelaşi oraş plictisit. Rutina mã ucide, lipsa noului mã ucide, lipsa prietenilor mã ucide… Iar eu vreau sã trãiesc…

E septembrie… Am renunţat la job, nu mai am iubit… Vreau un început nou. Mi-am propus ca în fiecare zi sã încerc sã cunosc o persoanã nouã, şi în fiecare zi sã fac ceva nou, şi în fiecare zi sã încerc sã fiu mai bunã. Pentru cã e septembie, şi imediat fac 23 de ani, şi nu ştiu când am ajuns aici…sau ce am fãcut pânã aici…

Dar e septembrie… şi eu vreau sa trãiesc!

Despre dorinţe

- Ce vor femeile din ziua de azi? Asta-i o întrebare mare. Sau, ca să spunem altfel, ce cred femeile din ziua de azi că vor, contra a ceea ce vor cu adevărat în adâncul fiinţei lor? Ce cred ele că ar trebui să vrea? De la un bărbat… De la un tip. Chiar dacă sună necivilizat sau nu, tot o să mă contrazic, e o întrebare mare, pentru că toată întrebarea e aşa o nebunie. Femeia modernă are o cantitate fără precedent de chestii contradictorii, în legătură cu ce ar trebui să vrea şi cum se aşteaptă să se conducă singură. Femeia modernă e o amestecătură de contradicţii. Şi şi le aştern pe ele însele. Le înnebuneşte. Asta face aşa de dificil să ştii ce vor. Dificil, dar nu imposibil.

- Nu sunt de acord că e imposibil de determinat ce vor ele cu adevărat. Totuşi sunt de acord că, în era postfeministă de azi, e mai dificil ca niciodată, şi e nevoie de o putere serioasă de deducţie şi imaginaţie. Adică, dacă ar fi fost imposibil, atunci unde am fi fost ca specie? Şi sunt de acord că nu poţi să te iei neapărat doar după ce spun că vor. Pentru că o spun doar pentru că aşa cred că trebuie (sau că ar trebui). Mass-media perpetuează asta. De fapt, în majoritatea timpului, ne putem da seama (închipui) ce doresc. Adică, să deducem logic, dacă eşti dispus să faci efortul de a le înţelege, şi să înţelegi imposibilul situaţiei în care se află. (…) Pe de o parte eşti liberă, pe de alta asigură-te că-ţi găseşti un soţ. Cine n-ar înnebuni cu mizeria asta din cultura media de azi? Cel mai important lucru e să o înţelegi, să înţelegi paradoxul.

- Importanţa atemporală a pasiunii. Femeile vor să fie iresponsabile, şi pasionale. Ceea ce îşi doresc e să experimenteze o pasiune atât de puternică şi irezistibilă, încât să le spulbere orice vină sau tensiune pe care ar putea-o avea în legătură cu trădarea responsabilităţilor percepute. În adâncul lor, toate îşi doresc să fie iresponsabile; vor un bărbat care să fie atât de pasional şi puternic, încât să nu aibă de ales. Chestia asta e mai mare decât ei amândoi.

- Ce-şi doresc femeile din ziua de azi? Vor să fie independente. Practic, totul este un cod semiotic elaborat. Şi singura modalitate de a nu te rătăci în cod este să abordezi întregul subiect logic. Ele vor să înţeleagă relaţia în care se află. Nu vreau să spun asta în felul în care o face un bărbat sălbatic care încearcă să trântească o femeie la pământ pentru ca este nesigur pe el însuşi. Şi aş merge până la capăt să le apăr împotriva oricarei batjocuri sau a acuzării lor pentru o situaţie căreia nu îi poartă vina. Soluţia este să le înţelegi pe femeile din ziua de azi. Soluţia este să realizezi că femeile din ziua de azi sunt într-o situaţie imposibilă şi vor ceea ce orice fiinţă umană, pusă în faţa a două seturi de resposabilităţi conflictuale, îşi doreşte: o cale de ieşire. O trapă de evadare. Un bărbat pasional. Vor să fie copleşite de pasiune. Atunci când ele spun “sunt răspunzătoare de propria mea sexualitate, sunt propria mea stăpână, nu am nevoie de un bărbat”, ceea ce vor cu adevărat să spună este… ceea ce vor să le faci să uite… – Brief Interviews with Hideous Men

Naichi’s Uărld Cap ed + Sacăr in sinema

Nike’s World Cup ad:

Acesta este noul spot Nike, intitulat “Write the Future” şi regizat de către Alejandro González Iñárritu (Amores Perros, 21 Gramms, Babel). Pentru cei care doresc să afle mai multe despre fotbal în cinematografie, vă recomand ediţia specială a emisiunii The Screening Room (CNN şi TCM), dedicată filmelor şi documentarelor cu şi despre fotbal:

→ Soccer in the cinema – As the 2010 World Cup heats up The Screening Room looks back at the history of soccer films.

→ Documenting the beautiful game – The Screening Room looks at the documentaries that attempt to capture football’s impact on the world.

→ Kicking and Screening – The Screening Room travels to New York where the Kicking and Screening Film Festival celebrates soccer cinema.

Doi oameni care cântă

Tegan and Sara

An Horse

John & Răzvi

Un om care cântă

Alina Manole

Biuti Divain

Deunăzi eram pe pagina de IMDb rezervată filmului The Invention of Lying. Dintr-una într-alta m-am trezit lecturând secţiunea de mesaje şi discuţii. Filmul lui Ricky Gervais a stârnit multe reacţii care mai de care mai suprinzătoare, dar amuzante după părerea mea. E interesant să vezi cum gândesc oamenii. Nu intru mai mult în detalii pentru că n-are rost, nu despre asta vreau să scriu aici. Aşadar am dat peste o mică dezbatere care mi-a captat atenţia. Se discuta despre ce e considerat a fi frumos şi atrăgător în societatea în care trăim şi cât de mult ţine asta de codul nostru genetic. Am pescuit câteva fraze de acolo, le-am editat un pic şi le-am postat mai jos.

Lucrurile care sunt “atrăgătoare” sunt lucrurile care au fost dintotdeauna atrăgătoare. Ceea ce e atrăgător acum, în istorie sunt doar capricii/mofturi/toane.

Şoldurile late, sânii mari, talia subţire, toate acestea sunt considerate a fi atrăgătoare. Silueta clepsidră sugerează o viitoare bună mamă. Musculos, slab, subţire. Aspectul atletic te face să arăţi în formă. Ochii mari, părul frumos şi îngrijit, pielea mătăsoasă, acestea te fac să arăţi tânăr şi plin de viaţă. Nu e neapărat atrăgător faptul că eşti slab ci că astfel pari a fi agil, atletic. În general, ceea ce e bine pentru noi e “atrăgător”. Apoi sunt acele aspecte de actualitate care sunt adevărate şi relevante pentru o anumită perioadă de timp. Cum ar fi pielea palidă, aspect care în trecut era dovada că eşti bogat din moment ce nu erai nevoit să munceşti afară în bătaia soarelui. Sau cum, în trecut, fiind gras era dovada că eşti un om înstărit, bine hrănit. Dar aceste aspecte şi concepte nu rezistă, deoarece sunt valabile pentru maximum 100 de ani. Nu poţi vedea lumea doar în alb şi negru.

Tehnic, o femeie subţire ca un creion şi cu şolduri de băiat nu ar fi deloc atrăgătoare din punct de vedere genetic. De asemenea, dacă vrei să priveşti un bărbat în felul ăsta, în regnul animal, cei graşi (nu corpolenţi sau dolofani, ci supraponderali) nu ar fi luaţi în considerare drept buni parteneri deoarece sunt lenţi şi nu ar fi capabili să supravieţuiască şi să fie şi buni protectori. Nu cu mult timp în urmă, femeile robuste erau considerate a fi cu cea mai mare putere de atracţie. Şi asta destul de recent. Slab însemna sărac şi o linie genetică proastă. Mai mare însemna înstărit, prin urmare  atrăgător. În opinia multora, “slab” şi “în formă” indică un partener ideal din punct de vedere genetic. Şi asta nu e departe de ceea ce societatea crede şi promovează în ziua de azi.

Indiferent de perioada, locul şi societatea în care trăeşti, există o certitudine. Atractivitatea, ca şi frumuseţea, e în ochiul privitorului. Beauty is in the Eye of the Beholder, right?

Biserica: muzeu pentru sfinţi sau spital pentru păcătoşi?

Nu mă duc la biserică pentru că sunt o sfântă, ci pentru că în fiecare zi mă simt mai păcătoasă decât în ziua precedentă. Nu stau confortabilă pe scaun cu siguranţa că am un loc de frunte sus în cer, ci stau cu teamă pentru că nesiguranţa mă urmăreşte la fiecare pas. Nu mi-e teamă să plâng dacă simt nevoia să plâng…dar mi-e jenă. Pentru că am constatat că nu merg la o biserică-spital, ci la o biserică-muzeu, plină de statui reci cu ţinute impecabile şi zâmbete false. Prea puţini pacienţi mai vizitează “muzeul”, pentru că majoritatea au început să caute un “spital”.

Ni se predică despre salvare şi despre mântuire, “Dumnezeu îţi iartă păcatele şi îţi uită trecutul, trebuie doar să-ţi ceri iertare”. Şi Dumnezeu te iartă, dar nu te iartă oamenii, ei nu trec aşa usor cu vederea dacă înainte să-L cunoşti pe Isus ţi-ai facut un tatuaj, ai fumat sau ai consumat alcool. Şi atunci te gândeşti: “Dacă nu mă iartă oamenii, cum să mă ierte Dumnezeu care e deasupra tuturor?”

“Distanţa dintre o problemă şi rezolvarea ei este egală cu distanţa dintre genunchi şi podea”

Nu am să caut nici un “spital”, pentru că ştiu că atunci când voi cădea pe genunchi, va veni Medicul la mine!

Stereofonici

“Keep Calm and Carry On” este cel de-al şaptelea album Stereophonics, lansat anul acesta în luna noiembrie. Single-ul Innocent, lansat pe 16 noiembrie, ţine capul de afiş. Vă recomand şi 100 mph, după părerea mea una dintre cele mai reuşite piese de pe album. “Bătrânii” fani ştiu despre ce vorbesc. O puteţi asculta şi trăi aici: